Ce poate fi mai dureros pentru o femeie ce vrea sa devina mama nespus de mult, decat faptul ca singura sansa pe care o avea in aducerea pe lume a unui mic pui de om s-a stins?
Pierderea unei sarcini este un lucru foarte greu de trecut cu vederea mai ales in cazul unei femei foarte sensibile si atasate de copii si care isi doreste sa dea viata propriului copil.
O durere imensa inunda sufletul acele femei si de fiecare data cand este pomenita ideea de copii, de sarcina si de botez, aceasta nu poate face altceva decat sa izbucneasca in lacrimi sau sa se afunde tot mai tare in suferinta ei, nepermitand cuiva sa incerce sa o consoleze.
Intra-devar nu este nimic de facut, pentru ca moartea este un lucru inevitabil, care pana la urma este dat de Dumnezeu si daca noi nu acceptam aceste lucruri date de la El, atunci inseamna ca ne indoim de El si de puterea Lui.
Pierderea spontana a unei sarcini este un lucru ce ramane permanent in sufletul unei femei; o marcheaza, o face sa isi piarda cumpatul, speranta si mai ales ii creaza un adevarat gol in inima, gol ce pentru ea nu va putea fi vreodata umplut.
Lacrimile, suferinta, privitul in gol, senzatia de abandon, de durere sufleteasca sunt doar cateva dintre aspectele ce tin de felul in care o persoana se simte dupa ce a pierdut o sarcina.
In cele din urma, durerea este posibil sa se diminueze si sa faca loc unei noi sperante, insa acel gol din suflet nu va putea fi acoperit atat de usor. O atitudine eronata poate face din aceasta experienta neplacuta o si mai mare durere si poate duce persoana in cauza la depresie si la nemultumire pentru tot restul vietii.
Multe intrebari vor fi adresate catre Dumnezeu, catre sine insasi, catre ceilalti din jur, insa tot ce se stie este faptul ca acel embrion micut ar fi putut deveni un copilas adorabil si puiul unei mame pline de speranta si de emotii.